multumesc.
ziua de alaltaieri, singura zi libera intr-o mare de 33 de zile de lucru, a trecut extrem de placut si de repede. ieri am inceput seria de concerte cu the ghosts.
The Ghosts of Versailles (in premiera europeana) este una dintre cele 4 opere pe care le cantam anul acesta si sunt multe multe sanse sa devina o favorita. in primul rand dirijorul, american, tanar; la prima repetitie ne-a dat drumul mai devreme. e foarte clar in gesturi, calm, aparent foarte putin sofisticat (in comparatie cu alti dirijori - un intreg univers!), dar totusi cu mare grija la detalii. nu ne pune sub presiune, ne incurajeaza mereu si face ca lucrurile sa para mai simple decat sunt. este foarte prietenos si cu toate astea, culmea, toata lumea il respecta. genul meu preferat!aseara a fost prezent in sala insusi compozitorul, John Corigliano , fapt care ne-a dat o stare de discomfort, auzind ca este o persoana foarte stricta. dar se pare ca de data asta a fost placut impresionat, asa ca dupa concert a venit in fosa, ne-a felicitat si ne-a multumit tuturor. daca aveti putin timp sa intrati la el pe site o sa-mi intelegeti mai bine entuziasmul.
eu am ajuns la concluzia ca opera este apogeul artelor si sunt sigura ca am multe capete de partea mea. nici nu e greu sa te indragostesti de ceva (care nu credeai ca o sa-ti placa vreo data) cand la mijloc e vorba de un program intensiv, cand vrei nu vrei trebuie sa intelegi! si de abia cand intelegi poti sa spui Da. unde sunt zilele alea de lepra si holera cand spuneam sus si tare ca Mozart e plicticos?!?! "nustu, mie nu-mi place...." DIE
da... cat de perfecta poate fi vocea umana... atunci cand e perfecta :)
si ce fericire simti in tot corpul cand auzi un cantaret improvizant un milimetru diferit fata de data trecuta. iar milimetrul acesta devine cea mai frumoasa si efemera creatie! si atunci te intorci la colegul de pupitru, zambesti subtil si apleci usor capul spre stanga. da domne!
eu fiind in gasca cu dl compozitor constantin basica am invatat ca nu e frumos sa-i privezi de respect pe contemporani si am descoperit ca e chiar placut sa ai atitudinea aceea extremista de fan nr 1 al tuturor ciudateniilor experimentale.
de mult nu am mai cantat ceva avangardist care sa prinda atat de repede la public si la orchestranti (de regula cu ei e cel mai greu), asa cum o face The Ghosts. bine, poate unele parti prind chiar prea bine... de ex (pe scurt libretul: in palatul versailles fantomele decid sa aiba un spectacol-petrecere de dragul vremurilor demult trecute), e un fragment in care actiunea se petrece la the turkish embassy. teme folclorice turcesti, ritm pregnant, toata lumea e fericita. eh, si uite ca genul asta de fericire in care toata lumea mimeaza "in gluma" un dans subtil din umeri ma cam scoate din sarite. de fiecare data aceeasi poanta! rrrrr
revenind la dirijor, am zis hai sa vedem ce mai zice internetul si am dat peste saitul lui cu twitter atasat. citez:
In Wexford, Ireland.Weather is terrific.No rain in a week.Hallelujah!!Ghosts of Versailles coming together very quickly.Will be a blast!
dupa primul concert se poarta mers la pub (pentru mine, ca pentru ceilalti se poarta in fiecare seara) iar pe urma party in our house. am avut 8 pizza, home-made popcorn, booze, conversatii pe iarba din gradina din spate si multi invitati.
No comments:
Post a Comment